Archive for the ‘Despre debut’ Category

Anunțuri

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): Cred că singura apariţie într-un alt format decât live sau on paper, a fost într-un film In Memoriam Eugeniu Coşeriu, unde eu, vadim vasiliu, hose pablo, daria vlas, vlad gatman, alex cosmescu şi corina ajder citim într-o fabrică părăsită. + scurte înregistrări de la acţiunile noastre poetice. Amintesc în treacăt şi câteva înregistrări de pe YOUTUBE făcute de Andrei Ruse, când am cântat în Club A. Aveam pe atunci vreo 4 “impresari” care îmi promiteau un viitor luminos.

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN): – 2006. De fapt, nu ştiu dacă se pune. Să zicem că lipeam noaptea pe stâlpii şi pe gardudurile din Chişinău poeme printate pe A4. Dacă e să mă gândesc mai bine, aveam un loc unde ne petreceam serile zbuciumate, era un garaj lângă Kavkazkaia Plenitsa, un subsol imens – noi îl numeam underground. Mulţi scriitori au trecut pe acolo să se încălzească la un pahar de vorbă.

Debut în volum: Roşul comun (2001, Editura Arc, Chişinău). Pe atunci Fundaţia Soros avea un proiect cultural foarte binevenit – Trei debuturi literare. Din întâmplare am nimerit şi eu printre aceşti trei, atunci în 2001.

Primul lucru care mi-a venit în minte, auzind întrebarea, a fost „în raport cu ce”? Cum este la debut în raport cu ce anume? Cu momentul în care manuscrisul era încă unul de sertar? Dacă da, debutul a fost o despărţire. Textul asupra căruia aveai un anume tip de monopol, nu îţi mai aparţine în acelaşi fel. El începe să se mişte independent de tine, să stîrnească reacţii, să vorbească pentru tine. Textul devenit carte, inversează cumva poziţiile de forţă de dinainte şi începe să te constrîngă. Cum arată debutul literar pe piaţa noastră de carte? Debutul l-am resimţit ca pe un fel de introducere într-o societate anume: aceea a consumatorului de carte. Eşti prezentat acestei societăţi. Graniţa dintre persoana ta şi cartea pentru care te afli acolo este destul de imprecisă şi de aici nenumărate neajunsuri. Lucrurile ar trebui să fie puţin altfel. Cartea ar trebuie să fie cea introdusă, prezentată. Autorul este, în acest prim moment, mai puţin important. (Arhanghelii nu mor, roman, Editura Humanitas, 2005, Premiul pentru debut al Revistei Cuvîntul, 2006)

în Dilemateca, nr. 11/2007

Debutul meu a fost ca un carusel. Ca multe alte evenimente din viaţa mea. Traseul meu aşa zis literar de până la debut nu a fost sinuos. Dar nici spectaculos. M-am remarcat la orele de limba română prin textele foarte lungi, foarte alambicate (lipsite de coerenţă dar într-un mod armonios) şi mai ales prin faptul că scriam de capul meu, şi în afara obligaţiilor şcolare. Încă din clasa a 4-a. Ceea ce a făcut-o pe doamna învăţătoare să îmi dea diploma de „scriitoarea clasei” la absolvirea ciclului primar, moment la care şi acum mă uit cu invidie. Şi am ţinut-o tot aşa până în clasa a 9-a. La Olimpiadele de română nu aveam succes tocmai pentru că o luam prea mult pe arătură. În primii doi ani de liceu mi-am dat drumul zdravăn la robinetul condeiului. Scriam zeci şi zeci de pagini. Nutream şi o poftă teribilă de a citi din creaţiile mele tuturor celor din jur. Vroiam să ştiu dacă ceilalţi înţeleg ceva din ceea ce scriu eu. După ce am citit în cadrul Festivalului Gellu Naum şi am fost remarcată de Angela Marinescu, Mihail Gălăţanu şi Marin Mincu, am debutat în revista Luceafărul şi am citit la cenaclul Euridice. Era primăvara lui 2003. În vară, la târgul de carte Bookarest, stăteam pe terasa Teatrului Naţional şi cunoşteam scriitori şi eram fascinată. Angela s-a aşezat la masa mea şi am început să povestim foarte natural. Ţinuse minte câteva versuri de-ale mele şi lucrul acesta m-a dat pe spate. Ca şi când ne-am fi cunoscut de-o viaţă. Pe lângă noi trece un domn cu mustaţă. Angela mă prezintă drept o tânără promisiune în poezie. Eu îi dau mâna stingherită. Acesta îmi întinde o carte de vizită şi îmi spune să vin pe la ei pe la sediu cu ceva poeme. După ce pleacă mă uit la nume: Călin Vlasie. În mine s-a dat apoi o luptă acerbă de conştiinţă. Nu vroiam să public, nu mă simţeam pregătită şi nu ştiam exact ce implică asta, dar aveam de ales între 3 oferte. Tocmai asistasem la acel fiasco creat de lansările întârziate cu vreo 2 ore (Ruxandra, Elena, Claudiu si alţii) ale editurii vinea şi încercam de fiecare dată să evit întrebările insistente ale lui Nicolae Ţone despre debut. La fel se întâmpla şi cu propunerea lui Marin Mincu de a debuta la Pontica, acesta considerând un drept moral de mă promova deoarece mă „descoperise” la liceul Eminescu. Eram totuşi total ruptă de luptele între orgolii şi după ce am fost o dată la sediul editurii Paralela 45 şi l-am cunoscut pe Gheorghe Crăciun, un om blând, care nu s-a speriat atunci când am intrat la el în birou (mai ales că întârziasem mult de la ora stabilită deoarece mă rătăcisem prin casa Scânteii) cu un braţ de hîrtii  (peste 200 de pagini) care trebuiau să facă parte din volumul meu de debut am decis că vreau să debutez acolo. Sprijinul lui Gheorghe Crăciun a fost foarte mare. M-a ajutat să sap în teancul acela de texte şi să scot ce e mai bun. La fel au făcut şi Angela Marinescu şi Nora Iuga şi Octavian Soviany. Eu nu îmi puteam da încă seama ce text functionează la nivel poetic şi ce nu. De cele mai multe ori mergeam orbeşte, pe instinct. După un travaliu de vreo 2 luni au ieşit Poemextrauterine.

Debut în cenaclu:

La sfîrşitul anilor 90, în cenaclul Luceafărul, Arad. În cenaclul Lucian Blaga al USR, filiala Arad.

Debut în revistă:

În revista Arca, în 2000.

Debut on-line (reviste literare on-line):

În revista Prăvălia culturală, nr.3 din 2006; http://www.clubliterar.com

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook):

Două lecturi la Radio Cluj: una prin 2003, cealaltă în 2006 + audiobook-ul care însoţeşte volumul Dicţionar de vise.

Debut în volum:

Apocrifele lui Gengis Khan, Ed. Mirador, Arad, 2001

Ai debutat oficial în mediul dulce-acrişor al editoriadei instituţionalizate: grupaj de poeme în revista „Metafora” din Constanţa (2000), o antologie de tabără (Poezia taberei, 2000), şi un botez al focului cu un ISBN cartonat pus la pachet şi livrat prin poştă, cu Paginile din 2002. La 21 de ani, practic, erai un tînăr autor trecut prin cele patru instanţe supreme ale vremii : cenaclu(ri), tabere de creaţie, experienţă editorială şi legitimaţie de presă. Nu s-au ars cam repede etapele?

Nu-mi dau seama. Îmi este destul de greu să-mi asum o privire rece şi perfectă asupra trecutului şi asupra acelor ani, mai ales că atunci eram destul pe dinafară. Ce oi fi eu acum pe dinafară, dar cum eram atunci… nu-mi dădeam seama dacă e bine sau nu ce fac, dacă are vreo valoare ceea ce scriu or ba. Menţionezi revista Metafora, Poezia taberei… să fim serioşi, lucrurile astea înseamnă ceva pentru un puşti, mă rog, o puştoică în cazul meu, supercomplexată, care nu se credea în stare de nimic. I-au apărut versuri nu ştiu pe unde, asta da realizare! De aceea am şi refuzat să mai public intens sau să trimit la concursuri după ce am debutat.

S-ar părea că eşti omul „deschiderilor”/ începuturilor de drum. Prima în cenaclul lui Mincu, deschiderea colecţiei underground no name, deschiderea seriei de poezie a Cărţii Româneşti în formula 2005.

Faptul că am scos în 2001 un carnet underground a însemnat aproape mai mult decît o confirmare oficială. Aveam aşa, un feeling, că dacă primesc botezul unui astfel de proiect, o să fie ok. Da, am deschis Cenaclul lui Mincu de două ori. O dată la USR şi o dată la Muzeul Literaturii. De fiecare dată am fost sfătuită să mă las. Îmi lipseşte Mincu. Chiar dacă l-am trădat în ultimii ani, nu mai mergeam programatic la Euridice. Cu toate astea, relaţia noastră era mişto: polemică, spumoasă, afectuoasă chiar. Încă mai aştept să mă sune şi să mă întrebe arţăgos: „Ce faci, domne, nu mai dai nici un semn?”

Poză retuşată a apărut la Cartea Românească, în 2000, în urma cîştigării concursului de debut. Eram la Berlin cînd s-au dat rezultatele. Am primit un mesaj de la Dan Cristea, directorul editurii, care mi-a spus că volumul intră imediat în tipar, însă nu integral, fiindcă nu sînt fonduri decît pentru jumătate din paginile pe care le are manuscrisul meu. Am scos astfel cam o treime din texte, aproape la întîmplare, uitîndu-mă doar la sumar. Cartea a ieşit repede, cu multe greşeli de tipar, dar, fiind eu atît de fericită, asta nu mai avea importanţă. În anii aceia se publica greu, scriitorii tineri – nu doar poeţii – nu aveau nici o şansă. Îşi trimiteau manuscrisele la concursuri şi aşteptau.


A apărut abia după ce mă plictisisem și eu de formele succesive pe care le tot căpătase. Mai întâi au fost două sau trei caiete în care copiam de mână poemele pe care mi se părea mie că pot să le arăt. Din aceste caiete m-am apucat la un moment dat să selectez încă o dată poeme pe care le-am dactilografiat la vechea mașină electrică de scris pe care o foloseam de la Casa de Copii 10, unde lucra maica-mea. Era un instrument destul de voluminos care, odată băgat în priză, uruia și bătea descentrat litera S, mi se pare. Cum a fost greu de cărat în spate, mai ales după ce nu am mai găsit rezerve de tuș în casetele de care avea nevoie acel model Olivetti care cred că apucase să fie hot prin anii 70 cu bila de pe care imprima orice literă. Multă vreme am transcris poemele pentru fetiş cu maşina Remington portabil a doamnei Câmpianu. Chiar și azi o mai împrumut pentru sesiunile de poezie relațională, cum s-a întâmplat la Street Delivery, anul trecut. Apoi, când lucram la Editura Muzicală a venit momentul în care transcriam în computer poemele și le salvam pe câteva dischete. De acolo  am trimis și manuscrisul spre cinci edituri care publicau poezie în acel moment. Nici una nu a răspuns decât mult mai târziu. Când deja împrumutasem banii pentru tipar și deja apăruseră primele cronici și premiul Eminescu de la Botoșani.

Premii obţinute: dintre toate-cel mai important e  premiul Mihai Eminescu pentru debut (2004)

Cenacluri frecventate: Camera, Sîngeorz-Băi ( 1993-2001)

Debut în revistă: revista Minerva, 1991

Debut în cenaclu: Camera, 1993

Debut on-line (reviste literare on-line): cred că în respiro, 2004

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): RRC, 2004

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN): doamne-doamne, no name, 2006

Debut în volum: anul cîrtiţei galbene, 2003editura  Timpul, Iaşi, 2003 (100 exemplare); ediţia a doua – Ed. Vinea, 2004, Bucureşti (200 exemplare)

mihai vieru – despre debut

Posted: Iunie 21, 2010 in Mihai Vieru

Debutul a fost o chinuială continuă. Din punct de vedere tehnic debutul absolut a avut loc la suplimentul cultural al Informaţiei Prahovei, apărut la Câmpina. Debutul în volum se urneşte în primăvara îngheţată a lui 2003, annus horribilis, pentru mine întrucât debutului meu în volum îi urmează cîteva treceri la veşnicie ale unor strămoşi simpli şi dragi. Poezia mea şi starea mea de poezie de debut sunt acompaniate de o serie de morţi coincidentale, de aceea, nenumindu-le, voi insista ca moment al debutului pe instaurarea stării de poezie petrecută, din perspectivă rimbaldiană, înfiorător de târziu. Am ars etapele cu o lentoare de leneş. La 20 de ani, după o chermeză extremă am scris primul poem, direct în limba engleză. L-am scris dintr-una. Din aceeaşi noapte nu mi-am mai uitat nici un vis indiferent cât de lung, indiferent cât de bildungsroman, indiferent cât de bidermeier sau baroc. Ceea ce face ca notarea viselor să fie o prioritate de jurnal defalcat de realitate.