Archive for the ‘Elena Vlădăreanu’ Category

Ai debutat oficial în mediul dulce-acrişor al editoriadei instituţionalizate: grupaj de poeme în revista „Metafora” din Constanţa (2000), o antologie de tabără (Poezia taberei, 2000), şi un botez al focului cu un ISBN cartonat pus la pachet şi livrat prin poştă, cu Paginile din 2002. La 21 de ani, practic, erai un tînăr autor trecut prin cele patru instanţe supreme ale vremii : cenaclu(ri), tabere de creaţie, experienţă editorială şi legitimaţie de presă. Nu s-au ars cam repede etapele?

Nu-mi dau seama. Îmi este destul de greu să-mi asum o privire rece şi perfectă asupra trecutului şi asupra acelor ani, mai ales că atunci eram destul pe dinafară. Ce oi fi eu acum pe dinafară, dar cum eram atunci… nu-mi dădeam seama dacă e bine sau nu ce fac, dacă are vreo valoare ceea ce scriu or ba. Menţionezi revista Metafora, Poezia taberei… să fim serioşi, lucrurile astea înseamnă ceva pentru un puşti, mă rog, o puştoică în cazul meu, supercomplexată, care nu se credea în stare de nimic. I-au apărut versuri nu ştiu pe unde, asta da realizare! De aceea am şi refuzat să mai public intens sau să trimit la concursuri după ce am debutat.

S-ar părea că eşti omul „deschiderilor”/ începuturilor de drum. Prima în cenaclul lui Mincu, deschiderea colecţiei underground no name, deschiderea seriei de poezie a Cărţii Româneşti în formula 2005.

Faptul că am scos în 2001 un carnet underground a însemnat aproape mai mult decît o confirmare oficială. Aveam aşa, un feeling, că dacă primesc botezul unui astfel de proiect, o să fie ok. Da, am deschis Cenaclul lui Mincu de două ori. O dată la USR şi o dată la Muzeul Literaturii. De fiecare dată am fost sfătuită să mă las. Îmi lipseşte Mincu. Chiar dacă l-am trădat în ultimii ani, nu mai mergeam programatic la Euridice. Cu toate astea, relaţia noastră era mişto: polemică, spumoasă, afectuoasă chiar. Încă mai aştept să mă sune şi să mă întrebe arţăgos: „Ce faci, domne, nu mai dai nici un semn?”