Archive for the ‘Miruna Vlada’ Category

Debutul meu a fost ca un carusel. Ca multe alte evenimente din viaţa mea. Traseul meu aşa zis literar de până la debut nu a fost sinuos. Dar nici spectaculos. M-am remarcat la orele de limba română prin textele foarte lungi, foarte alambicate (lipsite de coerenţă dar într-un mod armonios) şi mai ales prin faptul că scriam de capul meu, şi în afara obligaţiilor şcolare. Încă din clasa a 4-a. Ceea ce a făcut-o pe doamna învăţătoare să îmi dea diploma de „scriitoarea clasei” la absolvirea ciclului primar, moment la care şi acum mă uit cu invidie. Şi am ţinut-o tot aşa până în clasa a 9-a. La Olimpiadele de română nu aveam succes tocmai pentru că o luam prea mult pe arătură. În primii doi ani de liceu mi-am dat drumul zdravăn la robinetul condeiului. Scriam zeci şi zeci de pagini. Nutream şi o poftă teribilă de a citi din creaţiile mele tuturor celor din jur. Vroiam să ştiu dacă ceilalţi înţeleg ceva din ceea ce scriu eu. După ce am citit în cadrul Festivalului Gellu Naum şi am fost remarcată de Angela Marinescu, Mihail Gălăţanu şi Marin Mincu, am debutat în revista Luceafărul şi am citit la cenaclul Euridice. Era primăvara lui 2003. În vară, la târgul de carte Bookarest, stăteam pe terasa Teatrului Naţional şi cunoşteam scriitori şi eram fascinată. Angela s-a aşezat la masa mea şi am început să povestim foarte natural. Ţinuse minte câteva versuri de-ale mele şi lucrul acesta m-a dat pe spate. Ca şi când ne-am fi cunoscut de-o viaţă. Pe lângă noi trece un domn cu mustaţă. Angela mă prezintă drept o tânără promisiune în poezie. Eu îi dau mâna stingherită. Acesta îmi întinde o carte de vizită şi îmi spune să vin pe la ei pe la sediu cu ceva poeme. După ce pleacă mă uit la nume: Călin Vlasie. În mine s-a dat apoi o luptă acerbă de conştiinţă. Nu vroiam să public, nu mă simţeam pregătită şi nu ştiam exact ce implică asta, dar aveam de ales între 3 oferte. Tocmai asistasem la acel fiasco creat de lansările întârziate cu vreo 2 ore (Ruxandra, Elena, Claudiu si alţii) ale editurii vinea şi încercam de fiecare dată să evit întrebările insistente ale lui Nicolae Ţone despre debut. La fel se întâmpla şi cu propunerea lui Marin Mincu de a debuta la Pontica, acesta considerând un drept moral de mă promova deoarece mă „descoperise” la liceul Eminescu. Eram totuşi total ruptă de luptele între orgolii şi după ce am fost o dată la sediul editurii Paralela 45 şi l-am cunoscut pe Gheorghe Crăciun, un om blând, care nu s-a speriat atunci când am intrat la el în birou (mai ales că întârziasem mult de la ora stabilită deoarece mă rătăcisem prin casa Scânteii) cu un braţ de hîrtii  (peste 200 de pagini) care trebuiau să facă parte din volumul meu de debut am decis că vreau să debutez acolo. Sprijinul lui Gheorghe Crăciun a fost foarte mare. M-a ajutat să sap în teancul acela de texte şi să scot ce e mai bun. La fel au făcut şi Angela Marinescu şi Nora Iuga şi Octavian Soviany. Eu nu îmi puteam da încă seama ce text functionează la nivel poetic şi ce nu. De cele mai multe ori mergeam orbeşte, pe instinct. După un travaliu de vreo 2 luni au ieşit Poemextrauterine.

Anunțuri