Archive for the ‘Alexandru Potcoavă’ Category

alexandru potcoavă

Posted: Iunie 19, 2010 in Alexandru Potcoavă

Cred că orice text trebuie să fie pe undeva un debut pentru autor, care altfel ar cădea curând  în auto-pastişă. De aceea, caut pe cât pot să mă reinventez. Din acest punct de vedere, a fi debutant perpetuu e o condiţie esenţială, nu suficientă dar vitală, a oricărui creator. Pe de altă parte, se spune că fiecare scriitor se adresează unui cititor ideal, imaginar (altfel cum ar fi ideal?). Unii se mulţumesc cu acela şi îşi închid paginile în sertar, alţii îşi reperează targetul (şi) în lumea reală-virtuală, ieşind cu textele la lumină. La lumina tiparului sau a ecranului. Că e vorba de o coloană într-o revistă, un volum colectiv sau personal, ori o postare pe blog, debutul e atunci ca şi virginitatea. Unul şi-o pierde mai devreme, altul mai târziu şi nu neapărat din prima.

Alexandru Potcoavă s-a născut la Timişoara, pe 11 septembrie 1980.

A publicat poezie şi proză în: Forum studenţesc, Orizont, Vatra, Stare de urgenţă, tiuk!, egophobia, Ziarul de duminică, Tribuna, Poesis, Luceafărul, Observator München etc.

Apariţii în volum: alexandru potcoavă, iar bianca sta-n alex, ed. Marineasa, Timişoara, 2001; Pavel şi ai lui, roman, ed. Brumar, Timişoara, 2005.

Dintre apariţiile în antologii literare: Dintr-o respiraţie – antologie de poezie a cenaclului Pavel Dan, generaţia 2000, ed. Marineasa, Timişoara, 2002; nasturi în lanul de porumb, antologia taberei Săvârşin, ed. Brumar, Timișoara, 2008; Spații părăsite.Cartea de la Lipova, antologia taberei Ariergarda, ed. Mirador, Arad, 2009; Cartea străzii Eugeniu de Savoya, ed. Brumar, Timișoara, 2009; iubirea e pe 14 februarie, ed. Vinea, Bucureşti, 2010.

În perioada iunie 2006 – februarie 2007 a iniţiat şi coordonat la Timișoara proiectele de teatru de club Irish Pubian Theater şi Teatrul cu Răspundere Limitată, textele de dramaturgie precum şi regia aparţinându-i.

Membru al Asociaţiei Culturale Ariergarda, club literar, fabrica de literatură, reţeaua literară.