marius miheţ

Posted: iunie 21, 2010 in Marius Miheț

Doctor al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca cu o teză despre proza generaţiei ’60. Cronicar literar şi redactor asociat la revista „Familia”. Debut publicistic: 2000 în „Observator cultural”.

A publicat peste 150 de studii şi articole de critică şi istorie literară în revistele „Familia”, „Adevărul litrerar şi artistic”, „Cultura”, „Observator cultural”, „Cuvântul” etc. A îngrijit ediţiile: Constantin Ţoiu, Căderea în lume (Prefaţă, note bio-bibliografice, dosar de  receptare critică), Bucureşti, Ed. Art, 2007 şi Constantin Ţoiu, Vrăjeli (de buzunar) (note bio-bibliografice).

În prezent este lector universitar la Facultatea de Litere din Oradea şi îşi pregăteşte cartea de debut.

Reclame

Ai debutat oficial în mediul dulce-acrişor al editoriadei instituţionalizate: grupaj de poeme în revista „Metafora” din Constanţa (2000), o antologie de tabără (Poezia taberei, 2000), şi un botez al focului cu un ISBN cartonat pus la pachet şi livrat prin poştă, cu Paginile din 2002. La 21 de ani, practic, erai un tînăr autor trecut prin cele patru instanţe supreme ale vremii : cenaclu(ri), tabere de creaţie, experienţă editorială şi legitimaţie de presă. Nu s-au ars cam repede etapele?

Nu-mi dau seama. Îmi este destul de greu să-mi asum o privire rece şi perfectă asupra trecutului şi asupra acelor ani, mai ales că atunci eram destul pe dinafară. Ce oi fi eu acum pe dinafară, dar cum eram atunci… nu-mi dădeam seama dacă e bine sau nu ce fac, dacă are vreo valoare ceea ce scriu or ba. Menţionezi revista Metafora, Poezia taberei… să fim serioşi, lucrurile astea înseamnă ceva pentru un puşti, mă rog, o puştoică în cazul meu, supercomplexată, care nu se credea în stare de nimic. I-au apărut versuri nu ştiu pe unde, asta da realizare! De aceea am şi refuzat să mai public intens sau să trimit la concursuri după ce am debutat.

S-ar părea că eşti omul „deschiderilor”/ începuturilor de drum. Prima în cenaclul lui Mincu, deschiderea colecţiei underground no name, deschiderea seriei de poezie a Cărţii Româneşti în formula 2005.

Faptul că am scos în 2001 un carnet underground a însemnat aproape mai mult decît o confirmare oficială. Aveam aşa, un feeling, că dacă primesc botezul unui astfel de proiect, o să fie ok. Da, am deschis Cenaclul lui Mincu de două ori. O dată la USR şi o dată la Muzeul Literaturii. De fiecare dată am fost sfătuită să mă las. Îmi lipseşte Mincu. Chiar dacă l-am trădat în ultimii ani, nu mai mergeam programatic la Euridice. Cu toate astea, relaţia noastră era mişto: polemică, spumoasă, afectuoasă chiar. Încă mai aştept să mă sune şi să mă întrebe arţăgos: „Ce faci, domne, nu mai dai nici un semn?”

Kerstin Ahlers

Posted: iunie 21, 2010 in Kerstin Ahlers

Kerstin Ahlers s-a născut în 1982 în Meppen, Germania. A absolvit Facultatea de Romanistică, cu o dublă specializare în filologie română şi portugheză, precum şi Facultatea de Știinţele Educaţiei de la Universitatea din Leipzig (Germania).  A tradus poeme din „Tratat la psihiatrie” de Gelu Vlaşin (Matrix, Pop-Verlag) şi este, în prezent, bursieră a programului Traducători în formare de la ICR. Din octombrie 2010 va lucra ca asistentă de limba germană la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti.

Programul ICR de „Burse pentru traducători în formare”

„Programul de burse, derulat de ICR prin Centrul Naţional al Cărţii, îşi propune formarea unei noi generaţii de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine precum şi o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesionişti existenţi. În acest sens, candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a petrece în România o perioadă care să le permită cunoaşterea directă a literaturii române şi a mediului care o defineşte”.

(http://www.icr.ro/bucuresti/burse-si-rezidente/burse-pentru-traducatori-in-formare.html)

Kerstin Ahlers despre programul ICR: „Noi suntem zece tineri din Spania, Franţa, Italia, Serbia, Ucraina, Polonia, Austria şi Germania. De la începutul lunii mai stăm la Palatul Mogoşoaia unde participăm la cursuri de traductologie ţinute de Florin Bican, în principal despre teoria traductologiei, despre problemele şi strategiile de traducere etc. Traducem fragmente din diverse texte de proză, de poezie sau din poveştile pentru copii scrise de autorii români contemporani. Descoperim cultura română care ne place foarte mult şi vrem să facem cunoştiinţă cu scriitorii contemporani pentru o posibilă colaborare în viitor”.

Poză retuşată a apărut la Cartea Românească, în 2000, în urma cîştigării concursului de debut. Eram la Berlin cînd s-au dat rezultatele. Am primit un mesaj de la Dan Cristea, directorul editurii, care mi-a spus că volumul intră imediat în tipar, însă nu integral, fiindcă nu sînt fonduri decît pentru jumătate din paginile pe care le are manuscrisul meu. Am scos astfel cam o treime din texte, aproape la întîmplare, uitîndu-mă doar la sumar. Cartea a ieşit repede, cu multe greşeli de tipar, dar, fiind eu atît de fericită, asta nu mai avea importanţă. În anii aceia se publica greu, scriitorii tineri – nu doar poeţii – nu aveau nici o şansă. Îşi trimiteau manuscrisele la concursuri şi aşteptau.

daniela popa

Posted: iunie 21, 2010 in Daniela Popa

Scriam poezie de ceva timp când am citit pentru prima dată în public la cenaclul  Vladimir Munteanu  din Sibiu. Apoi, poetul Dumitru Chioaru mi-a cerut un colaj de poezii pentru revista Euphorion, unde am debutat în 2002. Prin 2007, la sfârşitul facultăţii, am participat la concursul de manuscrise de la Botoşani, de care auzisem mai demult, dar abia atunci m-am hotărât să încerc. După ce am câştigat concursul, toate au venit cumva de la sine. Editura Axa mi-a propus să mă publice şi asta a fost.

Volumul l-am tot rescris, probabil că şi până azi aş fi lucrat la el dacă n-ar fi avut un termen de predare, şi bineînţeles că n-ar mai arăta la fel acum. Deci a fost bine că s-a întâmplat aşa. E ca şi cum am încercat să-i fac o radiografie scriptică celei de acum doi-trei ani la care nu mă mai uit decât, inevitabil, din afară, dar mă ajută să ştiu că există. Nu prea mă gândisem ce va fi după publicare. Important e ce se petrece sau nu se petrece înainte.

Daniela Popa

n. 1 februarie 1984 la Sibiu

Absolventă a Facultăţii de Litere din Sibiu şi a unui masterat în Modernism-postmodernism. În prezent, doctorandă la aceeaşi universitate.

În 2007 am câştigat Premiul Editurii Axa, al Revistei Euphorion  şi al Revistei Convorbiri literare  la Concursul Naţional de poezie Porni Luceafărul…  de la Botoşani, pentru scriitor debutant în manuscris.

Am debutat cu volumul de poezie Paper Clips, Editura Axa, Botoşani, 2008, care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Naţional Iustin Panţa  şi  Premiul pentru debut al USR Sibiu. A fost nominalizat la Premiul Mihai Eminescu  Opera Prima, precum şi la Premiile de debut ale României literare.


A apărut abia după ce mă plictisisem și eu de formele succesive pe care le tot căpătase. Mai întâi au fost două sau trei caiete în care copiam de mână poemele pe care mi se părea mie că pot să le arăt. Din aceste caiete m-am apucat la un moment dat să selectez încă o dată poeme pe care le-am dactilografiat la vechea mașină electrică de scris pe care o foloseam de la Casa de Copii 10, unde lucra maica-mea. Era un instrument destul de voluminos care, odată băgat în priză, uruia și bătea descentrat litera S, mi se pare. Cum a fost greu de cărat în spate, mai ales după ce nu am mai găsit rezerve de tuș în casetele de care avea nevoie acel model Olivetti care cred că apucase să fie hot prin anii 70 cu bila de pe care imprima orice literă. Multă vreme am transcris poemele pentru fetiş cu maşina Remington portabil a doamnei Câmpianu. Chiar și azi o mai împrumut pentru sesiunile de poezie relațională, cum s-a întâmplat la Street Delivery, anul trecut. Apoi, când lucram la Editura Muzicală a venit momentul în care transcriam în computer poemele și le salvam pe câteva dischete. De acolo  am trimis și manuscrisul spre cinci edituri care publicau poezie în acel moment. Nici una nu a răspuns decât mult mai târziu. Când deja împrumutasem banii pentru tipar și deja apăruseră primele cronici și premiul Eminescu de la Botoșani.

ofelia prodan

Posted: iunie 21, 2010 in Ofelia Prodan

Povestea e cam asta: prin februarie 2007, Marin Mincu m-a invitat să citesc la Euridice. La sfârşitul cenaclului m-a întrebat dacă nu cumva mai am şi alte texte, pentru că vrea să mă debuteze. Aveam. Şi în scurt timp i le-am dat. Aşteptam răspunsul şi după o lună a venit: volumul nu este unitar şi coerent. Nu înţelegeam de ce, în mintea mea era foarte, foarte unitar şi foarte, foarte coerent. Acasă m-am uitat împreună cu Daniel D. Marin pe manuscris şi el a observat să merge pe două linii majore şi distincte. Am separat textele şi aşa au luat naştere Elefantul din patul meu şi Cartea mică. I-am trimis Elefantul pe e-mail domnului Tzone. Răspunsul a fost prompt, şi astfel mi-a apărut prima carte înainte să apuc să public în vreo revistă. Apoi a urmat povestea pe care probabil că mulţi o ştiu, când domnul Tzone m-a rugat să stau la stand, la Bookfest, şi toată lumea s-a mirat să mă vadă acolo.

În toamnă, intra sub tipar, la Brumar, al doilea manuscris, Cartea mică. Deşi nu l-am promovat deloc, Elefantul a fost nominalizat la premiul Mihai Eminescu şi a luat premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Iar Cartea mică a fost şi ea nominalizată, la premiul Euridice. Apoi, am continuat să scriu şi tot nu am promovat nimic…

Dacă ar fi să debutez din nou, tot pe Elefant l-aş alege, poate şi pentru aerul proaspăt şi relaxat, oarecum în contrast cu tot ceea ce se publica pe atunci.

Premii obţinute: dintre toate-cel mai important e  premiul Mihai Eminescu pentru debut (2004)

Cenacluri frecventate: Camera, Sîngeorz-Băi ( 1993-2001)

Debut în revistă: revista Minerva, 1991

Debut în cenaclu: Camera, 1993

Debut on-line (reviste literare on-line): cred că în respiro, 2004

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): RRC, 2004

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN): doamne-doamne, no name, 2006

Debut în volum: anul cîrtiţei galbene, 2003editura  Timpul, Iaşi, 2003 (100 exemplare); ediţia a doua – Ed. Vinea, 2004, Bucureşti (200 exemplare)

ovidiu pop

Posted: iunie 21, 2010 in Ovidiu Pop

Dacă nu pun la socoteală placheta de versuri publicată împreună cu alţii în cenaclul liceului, am debutat cu un scurt text într-un volum colectiv care se numeşte Amintiri din comunism. Volumul reuneşte eseuri şi schiţe memorialistice ale unor studenţi şi studente pentru care primii lor ani din viaţă au coincis cu ultimii ani ai socialismului ceauşist.  Am debutat apoi în romanul colectiv Rubik pentru care am scris un text mult mai lung decît celelalte co-autoare. La sfîrşitul anului trecut, am debutat cu romanul Trickster care a apărut la editura Polirom. Bănuiesc că tot un debut va fi şi dacă se va mai publica o altă carte cu numele meu.

Nu mizez pe poanta care s-ar putea desprinde din paradoxul debutului mereu repetat pe care îl sugerează ultimele fraze. Asemenea gnosticilor care cred că toţi cei supuşi somnului revin în lume ori de cîte ori se trezesc, şi eu cred că toţi cei supuşi scrisului debutează ori de cîte ori scriu.

Ovidiu Pop (n. 1982) este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca. Are un masterat în ştiinţe politice la Universitatea din Viena. Colaborează la revistele Noua literatură si Observator Cultural. Este coautor al colecţiei de eseuri Amintiri din comunism (2008) şi al romanului colectiv Rubik (Polirom, 2008).

mihai vieru – despre debut

Posted: iunie 21, 2010 in Mihai Vieru

Debutul a fost o chinuială continuă. Din punct de vedere tehnic debutul absolut a avut loc la suplimentul cultural al Informaţiei Prahovei, apărut la Câmpina. Debutul în volum se urneşte în primăvara îngheţată a lui 2003, annus horribilis, pentru mine întrucât debutului meu în volum îi urmează cîteva treceri la veşnicie ale unor strămoşi simpli şi dragi. Poezia mea şi starea mea de poezie de debut sunt acompaniate de o serie de morţi coincidentale, de aceea, nenumindu-le, voi insista ca moment al debutului pe instaurarea stării de poezie petrecută, din perspectivă rimbaldiană, înfiorător de târziu. Am ars etapele cu o lentoare de leneş. La 20 de ani, după o chermeză extremă am scris primul poem, direct în limba engleză. L-am scris dintr-una. Din aceeaşi noapte nu mi-am mai uitat nici un vis indiferent cât de lung, indiferent cât de bildungsroman, indiferent cât de bidermeier sau baroc. Ceea ce face ca notarea viselor să fie o prioritate de jurnal defalcat de realitate.